Conceptul de "sola Scriptura" (numai Scriptura) apartine reformatorului Martin Luther, care credea ca Biserica se face vinovata de adaugarea multor practici si dogme alaturi de Cuvantul Scripturii. Ambientul in care Luther a dezvoltat acest concept a fost cat se poate de favorabil. Imoralitatea, lacomia, nedreptatea, vanzarea indulgentelor,erau toate prezente in Biserica, fiind alimentate de insusi papa. In acel timp, cu o suma buna de bani "puteai salva" pe cine voiai tu de la pedeapsa de dupa moarte si puteai sa te salvezi si tu, fara sa te mai sinchisesti sa traiesti cat de cat crestineste. Se intampla precum in Egiptul antic, unde se credea ca doar bogatii se mantuiesc. Toate acestea au starnit o reactie puternica reformatorului, care dorea un crestinism simplu, precum cel de la inceputuri. Aceste lucruri l-au facut sa creada ca, pentru a se mantui, un crestin are nevoie doar de Sf. Scriptura si de practicare lucrurilor prevazute de ea. Trebuie de stiut ca Martin Luther sustinea succesiunea apostolica si dorea ca Biserica sa se intoarca la simplitatea de inainte, iar "roadele" reformei sunt efectul mai multor factori, la care el a fost doar scanteia ce a aprins o lume intreaga.
Intorcandu-ne la acuzatiile aduse Bisericii privind Traditia, trebuie sa vedem mai intai ce ne invata ea despre Sf. Scriptura si Sf. Traditie.
Sfanta Scriptura este considerata atat de crestinii orientali, cat si de cei occidentali parte a Sfintei Traditii. In acest sens se aduc urmatoarele argumente:
- Noul Testament a fost scris in intregime dupa inaltarea Lui Isus la Cer
- cei care l-au scris nu au fost toti martori la cele intamplate. De exemplu, Apostolii Pavel (Paul), Marcu sau Luca nici macar nu l-au cunoscut personal pe Isus. O marturie in acest sens este cea a lui Papia, episcop de Ieropolis (sec. al II-lea), potrivit careia Sf. Ap. Marcu este interpretul si scriitorul predicilor lui Petru. Alta marturie este cea a lui Hypotyposeis, care afirma acelasi lucru.
- cand au fost trimisi apostolii in lumea intreaga pentru a predica invataturile Mantuitorului, acestia nu erau detinatorii unor manuscrise in care sa fie trecute cuvintele Lui Isus. Ei predicau cele auzite si vazute cat timp au fost alaturi de Cristos. Cei trimisi si-au ales apostoli, precum sunt Sf.Ap. Sila si Silvan ai Sf.Ap. Pavel, care au predicat, la randul lor, tot ceea ce au auzit prin viu grai. Episcopii, preotii si diaconii crestinismului timpuriu au slujit lui Dumnezeu dupa Sf. Traditie pe care au primit-o pe cale orala. Mai tarziu acestia au avut acces si la scrierile crestine. Trebuie de tinut cont de faptul ca unele comunitati crestinate nici nu aveau o limba scrisa si nu cunosteau decat limba proprie, cum este cazul tracilor convertiti de Sf.Ap. Andrei.
- primii misionari crestini nu aveau cu ei o carte din care sa predice; ei transmiteau mai departe ceea ce au auzit de la alti misionari.
- in Sf. Evanghelie dupa Sf.Ap. Ioan(Cap.20, 30) scrie clar: "Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus inaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta." Prin aceste cuvinte Apostolul Ioan ne arata ca activitatea Lui Isus nu se rezuma la ce este scris in cartea sa. Multe dintre informatiile nescrise se pastreaza in Sf. Traditie a Bisericii.
Conditiile pe baza carora s-a stabilit ca cele 4 Evanghelii ar fi autentice sunt:
1) Mai întâi, singurul izvor esenţial îl constituie viaţa şi învăţătura Domnului nostru.
2) Apoi, predicarea orală a apostolilor şi amintirile lor personale. Se presupune, de obicei, că anumite părţi din această propovăduire a lor au alcătuit o mică expunere de sine stătătoare, fiind predate sau recitate fiecare în parte. Se deosebesc, de pildă: „kerygma şi didache" (istorisirea faptelor şi învăţăturii lui Isus); textele din Vechiul Testament care dovedesc că Isus este Mesia; anumite cântări (Luca 1 şi 2); cuvântările escatologice (privind evenimentele referitoare la sfârşitul vremurilor), anumite pilde, istorisirile controverselor cu Isus.
3) Felurite încercări scrise, consemnând anumite părţi din predicarea orală (Luca 1:1).
4) Textele lui Matei, aşa numite "LOGIA".
5) Învăţătura lui Petru (pusă în scris de Marcu).
6) O sursă comună a lui Matei şi a lui Luca, dar neîntrebuinţată de Marcu. Unii critici au denumit această sursă ipotetică cu litera Q (de la "Quelle" = izvor, în limba germană). Alţii susţin că această sursă este inclusă în aşa zisele "Logia" ale lui Matei, sau adăugată după aceste "Logia".
7) O sursă particulară a lui Matei.
8) O sursă particulară a lui Luca.
In vremea in care au fost scrise Evangheliile se obisnuia ca unii autori sa-si atribuie operele altor scriitori mai cunoscuti. Intre cele 4 Evanghelii acceptate exista putine diferente cu privire la anumite fapte a Lui Isus. Exista cateva mici ambiguitati in anumite situatii, cum sunt detaliile ce privesc Invierea sau numele celor 12 Apostoli. Celelalte evanghelii neacceptate contin informatii pe cale le regasim si in Canonul celor 4, dar si o serie de evenimente sau invataturi a caror autenticitate nu poate fi verificata. Ca exemple de scrieri ce ar putea fi considerate cat de cat apropiate de adevar sunt Evanghelia dupa Toma si Protoevanghelia lui Iacob. La polul opus se situeaza mult disputata Evanghelie a lui Iuda Iscarioteanul, care a fost scoasa din nou la lumina odata cu publicarea unor romane moderne precum "Codul lui Da Vinci".
